Camera memorială Tompa László

(Odorheiu Secuiesc, str. Tompa László nr. 10.)

Și-a urmat studiile la Sighișoara, apoi la colegiul unitarian din Cristuru Secuiesc, respectiv la Sibiu. Din 1902 este student la drept în cadrul Universității Ferenc József din Cluj. Din 1907 este practicant administrativ la Odorheiu Secuiesc, din 1912 magistrat, iar din 1918, ulterior examenului de arhivist, devine arhivistul șef al comitatului Odorhei. În 1919 a fost concediat, iar după aceea s-a ocupat doar de literatură.
Primele sale poeme au apărut în revistele Székelyföld și Zord idő, apoi a devenit colaboratorul mai multor reviste, cum ar fi Erdélyi Szemle, Ellenzék, Pásztortűz și Erdélyi Helikon. A fost membru al grupării Erdélyi Helikon și al Societății Literare din Ardeal (Erdélyi Irodalmi Társaság). Poeziile din prima etapă a activității sale literare au fost incluse în volumele Erdély hegyei között (Între munțile Ardealului, Cluj, 1921), Éjszaki szél (Vântul din nord, Odorheiu Secuiesc, 1923), Ne félj (Nu-ți fie teamă, Cluj, 1929). Operele sale oferă o imagine a vieții interioare poetului, care trăiește în singurătatea universului local. El își asumă această condiție, nu tânjește după o cale de ieșire. Poezia sa este caracterizată printr-o disciplină de sine bărbătească, o înclinație intelectuală și filosofică, influența stilistică a poeților din jurul revistei Nyugat, dar și o formă solidă, de-a dreptul clasică, deseori de o simplicitate puritană.
În versurile sale natura are un rol deosebit de important, întreaga sa operă este îmbibată de dragostea față de peisajul transilvănean, de pământul natal. A avut mai multe succese literare, în 1929 gruparea Erdélyi Helikon i-a acordat marele premiu numit după János Kemény, în 1941 a primit și premiul Baumgarten. Relația sa față de evenimentele perioadei respective a fost întotdeauna una critică, nu și-a negat niciodată percepția umanistă. În volumele Hol vagy ember? (Unde ești, omenire? Cluj, 1940) și Válogatott versek (Poeme alese, Cluj, 1944) apare dorința de a regăsi comunitatea, o pretenție de a dizolva singurătatea anterioară.
Timp de 24 de ani, mai precis până la 24 iunie 1944 este redactorul și editorul revistei Székely Közélet (Viața publică secuiască), cea mai importantă publicație a orașului Odorheiu Secuiesc, un „Ziar politic, economic și social”, care a apărut săptămânal.