Haáz Rezső

Haáz Ferenc Rezső s-a născut la 12 august 1883 la Szepesbéla (Spisská Belá, Slovacia de astăzi). Tatăl său a fost notarul principal Haáz Sándor, iar mama sa se numea Weisz Vilma. Îşi face  studiile gimnaziale la renumitul gimnaziu din Késmárk (Kezmarok) în limba germană şi maghiară, iar după mutarea serviciului tatălui său la Igló (Spisska Nova Ves) îşi continuă studiile la gimnaziul maghiar de aici, unde îşi susţine bacalaureatul în anul 1901. Între anii 1901-1905, tânărul talentat îşi continuă studiile la Institutul de Arte Plastice din Budapesta. Anul de premilitărie voluntară şi-l petrece la regimentul 12 artilerie şi este lăsat la vatră numai după ce-şi ocupă locul de muncă. În timpul premilităriei concurează cu succes pentru ocuparea catedrei de desen devenită vacantă la Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc şi este numit profesor suplinitor.

Tânărul profesor, venit pentru un an la Odorheiu Secuiesc, se simte bine la colegiu şi-şi prelungeşte şederea în oraş şi pentru anii următori, iar în anul 1909 se stabileşte definitiv aici.  Nu peste mult timp urmează  şi întemeierea familiei. La 12 iulie 1910 se căsătoreşte cu Mezei Annuska, fiica medicului de comitat dr. Mezei Ödön. În familia Haáz nu întâtzie să apară copiii:  Anna în anul 1911, Sándor în anul 1912, Ferenc în anul 1913, Jolán în anul 1915.

Imediat după izbucnirea Primului Război Mondial, la 1 august 1914 este înrolat în armată. A fost repartizat la activitate de birou la salina din Praid, apoi a fost numit comandantul spitalului de rezervişti de la Făgăraş şi Dej. Începând din octombrie 1915 luptă pe frontul italian, apoi pe frontul sârbesc, pe frontul românesc şi pe frontul din Tirol ca locotenent major al regimentului 12 artilerie al vânătorilor de munte. Se întoarce acasă la Odorhei doar după terminarea războiului în toamna anului 1918 şi-şi reocupă catedra la colegiu.  În anul 1943 i se încredinţează conducerea colegiului, funcţie pe care o îndeplineşte până în toamna anului 1944, când se refugiază împreună cu familia în regiunea Dunántúl (Transdunărean). În primăvara anului următor, imediat după trecerea frontului, se întoarce acasă şi-şi reocupă catedra de la Colegiul Reformat. În timpul naţionalizării şcolilor confesionale se află încă la catedră, dar în anul următor se pensionează.

Cariera lui de pedagog se împleteşte cu activitatea de dezvoltare a muzeului etnografic din oraş. În calitate de inspector de internat, apoi ca preşedinte de internat locuieşte împreună cu familia sa în internat, situaţie ce îi asigură legătură permanentă cu părinţii elevilor internişti, cu dascălii din provincie, cu funcţionari rurali şi cu mici proprietari de pământ, categorii sociale care reprezentau contacte strânse cu arta populară şi cu viaţa spirituală a secuimii. La colectarea  obiectelor de artă populară participau în primul rând elevii, a căror râvnă şi cunoaştere a locurilor era chezăşia activităţii sale. Cu ajutorul elevilor se deplasa cu căruţa la sfârşitul săptămânilor în satele mai îndepărtate, iar elevii, întorcându-se la internat la sfârşitul vacanţelor sau la sfârşitul permisiilor de sfârşit de săptămână, erau obligaţi să prezinte câte un obiect adus de acasă.

Un moment favorabil în conturarea muzeului îl constituie inaugurarea noii clădiri a colegiului, datorită căreia unele încăperi şi mobilierul  din vechea clădire a colegiului au devenit disponibile, iar după 1913 muzeul şi-a deschis porţile publicului vizitator.

Colecţia colegiului, dezvoltându-se treptat, în anul 1950 a devenit muzeu de stat. Haáz Rezső este primul director al muzeului, funcţie pe care  începând cu 1 ianuarie 1953 o predă profesorului Erdélyi László.