Costume populare din ținutul Secuiesc în desenele și acuarelele lui Haáz Ferenc Rezső
Haáz Ferenc Rezső s-a născut la 12 august 1883 la Szepesbéla (Spisská Belá, Slovacia de astăzi). Tatăl său a fost notarul principal Haáz Sándor, iar mama sa se numea Weisz Vilma. Îşi face studiile gimnaziale la renumitul gimnaziu din Késmárk (Kezmarok) în limba germană şi maghiară, iar după mutarea serviciului tatălui său la Igló (Spisska Nova Ves) îşi continuă studiile la gimnaziul maghiar de aici, unde îşi susţine bacalaureatul în anul 1901. Între anii 1901-1905, tânărul talentat îşi continuă studiile la Institutul de Arte Plastice din Budapesta. Anul de premilitărie voluntară şi-l petrece la regimentul 12 artilerie şi este lăsat la vatră numai după ce-şi ocupă locul de muncă. În timpul premilităriei concurează cu succes pentru ocuparea catedrei de desen devenită vacantă la Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc şi este numit profesor suplinitor. Tânărul profesor, venit pentru un an la Odorheiu Secuiesc, se simte bine la colegiu şi-şi prelungeşte şederea în oraş şi pentru anii următori, iar în anul 1909 se stabileşte definitiv aici. Nu peste mult timp urmează şi întemeierea familiei. La 12 iulie 1910 se căsătoreşte cu Mezei Annuska, fiica medicului de comitat dr. Mezei Ödön. În familia Haáz nu întârzie să apară copiii: Anna în anul 1911, Sándor în anul 1912, Ferenc în anul 1913, Jolán în anul 1915. Cariera lui de pedagog se împleteşte cu activitatea de dezvoltare a muzeului etnografic din oraş. În calitate de inspector de internat, apoi ca preşedinte de internat locuieşte împreună cu familia sa în internat, situaţie ce îi asigură legătură permanentă cu părinţii elevilor internişti, cu dascălii din provincie, cu funcţionari rurali şi cu mici proprietari de pământ, categorii sociale care reprezentau contacte strânse cu arta populară şi cu viaţa spirituală a secuimii. La colectarea obiectelor de artă populară participau în primul rând elevii, a căror râvnă şi cunoaştere a locurilor era chezăşia activităţii sale. Cu ajutorul elevilor se deplasa cu căruţa la sfârşitul săptămânilor în satele mai îndepărtate, iar elevii, întorcându-se la internat la sfârşitul vacanţelor sau la sfârşitul permisiilor de sfârşit de săptămână, erau obligaţi să prezinte câte un obiect adus de acasă.