ELEGANȚĂ, HUNGARICUM: HEREND

O expoziție exclusivă de porțelan realizată de cea mai mare manufactură de porțelan din lume
12. octombrie 2016 – 5 martie 2017

Eleganța poate fi înnăscută sau dobândită. O damă demnă poate emana eleganță, la fel pot și obiectele. În special dacă ne încântă cu frumusețea lor strălucind ca niște comori. Putem declara liniștit că operele de artă din porțelan lucrate manual care păstrează tradițiile din Herend și sunt realizate în cea mai mare manufactură din lume emană eleganță. Acesta este porțelanul Herend!

Aproape la o distanță de 1.000 km de aici, în Ungaria, în apropierea celui mai mare lac din Europa de Est – Balaton – există un orășel, Herend, unde se fabrică cele mai frumoase porțelanuri din lume deja de 190 de ani. În zilele noastre acest nume înseamnă artizanat, excelență, perfecțiune, tradiție și inovație peste tot în lume. Însă a fost un drum lung până aici...

În secolul al 19-lea porțelanul a fost privilegiul aristocrației. Mór Fischer, fostul director al firmei din Herend a reușit să reproducă foarte detaliat porțelanurile prețioase care au sosit în Europa pe Drumul Mătăsii. Fabrica mică înființată în 1826 de Vince Stingl a înflorit sub îndrumarea lui. Ba mai mult! În 1842 chiar și Lajos Kossuth a apreciat porțelanul Herend, după care firma a înregistrat și un succes internațional: la prima expoziție mondială în 1851 la Londra decorul Herend cu bujori și fluturi jucăuși a fascinat-o pe regina Victoria, care a comandat un serviciu de porțelan Herend cu acest decor. În amintirea acestui eveniment semnificativ acest decor a fost numit după regină și a devenit cel mai cunoscut decor Herend cu numele Victoria pe care îl prezentăm și în cadrul acestei expoziții. Porțelanurile fabricate la Herend sunt de atunci îndrăgite de împărați și regi. Aceștia respectă farmecul nemaipomenit și inimitabil al artizanatului. Începând cu prima atingere a materialelor și până la ultima tușă de pensulă decorarea porțelanurilor Herend reprezintă o sărbătoare a „artizanatului” pentru artizani. Astăzi – având o istorie și cunoștințe de 190 de ani – Manufactura poate crea 16.000 de figure diferite, aproape 4.000 de motive, decoruri diferite și combinațiile acestora. Putem declara liniștit: gama de produse este foarte largă, iar oportunitățile sunt nelimitate. Porțelanurile Herend nu emană eleganță și perfecțiune doar în palatele regilor și aristocraților, ci decorează și locuințele mai multor generații amenajate în stiluri diferite, fiind prezente aproape în șaizeci de țări și pe fiecare continent.

Însă cum eleganța în sine este complexă și variată, așa este și Herend. Manufactura noastră de porțelan dorește ca pe lângă crearea și păstrarea valorilor să le transfere pe acestea și generațiilor noi. Conform acestei misiuni culturale dorim să prezentăm valoarea națională reprezentată de Porțelanul Herend în Ungaria și peste tot în lume. Marca Herend este simbolul calității, al valorilor, al luxului și al eleganței. Manufactura de Porțelan Herend este o parte a Patrimoniului Maghiar din anul 2001. Conform sondajului efectuat de Luxury Institute din New York în 2006 Herend a fost cea mai populară marcă de porțelan pe piața Statelor Unite.  Reprezintă de asemenea aprecierea Mărcii Herend faptul că în anul 2011 asociația producătorilor de lux din Franța - Comité Colbert – a acceptat în rândurile sale Herend. Iar în anul 2013 am avut parte de alte succese: Porțelanul Herend a devenit Hungaricum! Aceste aprecieri maghiare și internaționale dovedesc politica excelentă practicată de Herend privind construirea mărcii. 

Pentru Herend există o cale sigură: să ia lumea prin surprindere păstrând tradițiile și metodele tradiționale de fabricare a porțelanurilor în timp ce acceptă și ideile inovatoare. Unicitatea noastră reprezintă una dintre aspectele cheie ale eleganței. Deoarece există Unul care este întotdeauna excepțional și inimitabil.

În conformitate cu misiunea noastră culturală din când în când organizăm expoziții culturale prezentând porțelanurile Herend nu numai în Ungaria, ci și în străinătate. După Kremlinul din Moscova sau Palatul lui Carszkoje Szelo din Sankt Petersburg, după Muzeul orașului japonez Fukuyama, Muzeul Ariana din Geneva, Muzeul de Porțelan internațional din Hohenberg, după Subotica, Viena, Cluj-Napoca, Italia, castelele din Slovacia (Betlér, Bajmóc) sau după Muzeul Național din Bratislava acum ne întoarcem în inima Ardealului. Cu o colecție mare și exclusivă! Până acum publicul larg a avut puține posibilități să viziteze o astfel de expoziție privind atât numărul, cât și valoarea produselor. Onorăm locația cu o selecție exclusivă, prezentând piese de bravură și obiecte istorice selectate. Aceasta este eleganța! Cea mai demnă eleganță! Ne prezentăm valorile în Ținutul Secuiesc, la Odorheiu Secuiesc de-a lungul mai multor luni!

Iar această eleganță este eternă! Recent, cu ocazia aniversării a 190 de ani de la înființarea Manufacturii a fost așezată în aulă o plăcuță de stradă clasică. Numărul constă în două părți: 1826, anul înființării și o săgeată spre infinit. Noi credem și declarăm că este sarcina noastră să ne păstrăm patrimoniul în cadrul Manufacturii și să le transmitem mai mult generațiilor noi, decât am primit noi de la strămoșii noștri. Fiți parte a unei eleganțe de aproape 200 de ani, a Porțelanurilor Herend elegante și a comorilor!

 

Herend – Odorheiu Secuiesc, 12 octombrie 2016

Herendi Porcelánmanufaktúra Zrt.