Expoziție de pictură din operele lui Rezső Haáz

Se trage dintr-o familie cu ascendenţă săsească şi susţine examenul de bacalaureat la gimnaziul maghiar din Igló (Spisska Nová Ves, Slovacia de azi) în anul 1901. Talentatul tânăr îşi continuă studiile la Universitatea de Arte din Budapesta, fiind discipol al pictorului Bertalan Székely. În anul 1905 îşi încheie cu succes studiile universitare, după care satisface stagiul militar obligatoriu de un an „ca voluntar” la Budapesta. În acest an candidează la catedra de profesor a Colegiului Reformat din Odorheiu Secuiesc, catedră pe care o şi câştigă. După un an de stagiatură, tânărul profesor rămâne la Odorhei.

Perseverenţa, disponibilitatea la efort şi spiritul său de organizare au câştigat simpatia şi recunoştinţa conducerii şcolii şi aprecierea autorităţilor locale. După trei ani de stagiatură a fost numit în anul 1909 profesor titular pe catedra de desen a Colegiului Reformat. La începutul anului şcolar în 1910 şi-a ţinut alocuţiunea de titularizare cu titlul „Direcţii noi în arta picturii”.

Un loc important în viaţa lui Rezső Haáz, pe lângă activitatea sa didactică, ocupă înfiinţarea, organizarea şi dotarea permanentă a muzeului. Ca urmare a cercetărilor sale, între anii 1920–1926, a pictat în acuarelă pentru muzeu un ciclu de picturi denumit „Viaţa de odinioară a elevilor”, serie din care fac parte „Lustra”, „Netrebnicul”, „Împărţirea pitei”, „Elev dormind pe ladă”, etc. Prima sa expoziţie personală are loc în anul 1922 în sala de sport a colegiului, spaţiu unde s-au mai organizat şi alte vernisaje şi expoziţii de obiecte artizanale. Una din îndeletnicirile sale preferate de-a lungul anilor a fost proiectarea şi executarea decorurilor şi recuzitelor scenice pentru trupa de teatru amator al colegiului şi pentru alte trupe de teatru amator din oraş. În anul 1932 începe să picteze tablouri ale portului popular secuiesc, pe care le-a multiplicat în formatul cărţilor poştale, activitate prin care a prezentat vestimentaţia secuiască dată uitării şi transmiţându-le în mod fidel posterităţii. Activitatea sa de artă plastică este strâns legată de etnografie. Numărul acelor picturi pe care le-a destinat evidenţei inventarului, dar care sunt în acelaşi timp adevărate bijuterii picturale, depăşeşte cinci sute. Dintre sutele de picturi şi desene realizate în perioada interbelică merită menţionate tabloul în ulei al cetăţii Székelytámadt din Odorhei, portretele lui Balázs Orbán pentru sediul Partidului Maghiar Transilvănean din Odorheiu Secuiesc şi din Cristuru Secuiesc, precum şi portretele unor personalităţi de seamă din Odorhei ca Elek Benedek, Lajos Gönczi, Endre Solymossy, Dénes Imre, Péter Szakáts şi alţii.

Deoarece desenele şi picturile sale sunt răspândite, este imposibil să se facă un inventar atotcuprinzător ale operelor sale. Le-a donat cu preferinţă şi cu plăcere prietenilor, cunoscuţilor şi vizitatorilor emblematici ai muzeului fără să conducă o evidenţă clară asupra acestora. Fiul său, Sándor Haáz, etnograf şi grafician, a încercat să identifice operele tatălui său: a inventariat 796 de picturi şi 486 de desene.

Dintre proiectele sale destinate spaţiului public a finalizat două: la 15 noiembrie 1942 a fost inaugurată la Sfântu-Gheorghe ansamblul monumental „Drapelul naţional”, cealaltă creaţie, existentă şi astăzi, este basorelieful deasupra scenei Casei de Cultură a oraşului Odorheiu Secuiesc. Basorelieful proiectat şi desenat de Rezső Haáz prezintă scene din viaţa secuilor, şi a fost realizat de către sculptorul-arhitect József Orbán, originar din Bădeni.

Paralel cu activitatea sa artistică, Rezső Haáz – nenea Rudi al tuturor – a fost un exemplu de omenie pentru multe generaţii de dasacăli şi a implantat în sufletul lor aprecierea şi iubirea valorilor etosului naţional.