PICTURĂ MAGHIARĂ

din colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca

Lucrările din colecția Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, prezente în această expoziție, ne spun o poveste a unei epoci marcate de o dinamică atât constructivă, cât și distructivă. Artiștii sunt oglinda și spiritul acelor vremuri care, prin creația lor, ne dezvăluie nu numai un instantaneu, ci și evoluția unor schimbări de percepție și de prezentare. Povestea lor și a lucrărilor expuse este în același timp o epopee, care începe cu lucrări realizate în deceniul șapte al sec. XIX și se termină cu picturi din cel de-al cincilea deceniu al secolului următor. Pe simezele sălilor de expoziții putem vedea istoria vie a artei transilvănene și a Bazinului Carpatic, putem intra în lumea artistică a celor care nu numai au creat, dar care au și lăsat în urmă o moștenire semnificativă. Artiști care au modelat și creat lumea în care trăim azi. Viziunea lor a fost una complexă, de multe ori modelatoare, dar și reactivă. Lucrările lor au imortalizat spiritul vremii și ne-au deschis o poartă spre o lume a trecutului. 

Expoziția de față are o structură bazată pe trei segmente bine definite, complementare și fluide. Fiecare segment reflectă spiritul și curentul artistic al epocii în care lucrările au fost create. Unitatea expoziției este reprezentată de istoria liniară care ne oferă o viziune asupra evoluției spiritului. 

Lucrările lui Brodszky Sándor, Kőváry Endre, Vastagh György, Fekete József, Lotz Károly, Barabás Miklós, Pállik Béla sau Munkácsy Mihály sunt expresia clară a unei epoci romantice, marcate de noblețe și tradiție nobiliară, care în cea de-a doua parte a secolului XIX își trăia ultimele momente de glorie. Portretele sunt oglinda unei societăți a secolului XIX, care încearcă să își consolideze existența în tradiție și dorința de a prezerva imaginea și eleganța într-o lume din ce în ce mai schimbătoare și deconstructivă.

La turnura secolului, dinamica schimbării sociale, economice și politice devine vizibilă și în artă. Viziunea și stilul se deschid. Academismul, rigiditatea și tradiția devin elemente din ce în ce mai puțin folosite. În Transilvania, Iványi Grünwald Béla, Réti István, Thorma János sau Ferenczy Károly devin purtători de stindard ai acestei schimbări, care va marca generațiile viitoare de artiști. Prin înființarea și sprijinirea demersului lui Hollósy Simon de la Baia Mare, ei participă la o dinamizare a vieții artistice, oferind cadru de dezvoltare pentru artiști, bazat nu numai pe o pedagogie nouă, ci și pe sprijinirea unor abordări mai deschise față de creația artistică. Lucrările lor nu își schimbă tema, însă modul de prezentare și viziunea asupra spațiului devin diferite și, în oarecară măsură, încearcă să se alinieze la tendințele din centrele de creație europene. Cel mai elocvent este exemplul lui Czóbel Béla care, reîntors în 1906 de la Paris, aduce cu el ideile postimpresioniste specifice lui Paul Cézanne sau Henri Matisse și pornește ultimul asalt împotriva bastionului conservatorismului în artă. Astfel, în arta transilvăneană și în cea de la școala de pictură de la Baia Mare se evidențiază din ce în ce mai clar noi grupuri și curente care simpatizează cu noile idei. Lucrările din expoziție sunt, în oarecare măsură, expresia artistică a acestei dispute de la începutul secolului XX. Lucrările lui Ziffer Sándor, Maticska Jenő, Börtsök Samuel sau Krizsán János sunt probabil cele mai reprezentative pentru înțelegerea acestui fenomen. Cu timpul, pe planul artistic transilvănean, se consolidează această nouă generație care va promova și va sprijini apariția și dezvoltarea generației de artiști plastici care vor fi reprezentativi pentru deceniul Primului Război Mondial și a primului deceniu interbelic. 

Consacrarea lui Mikola András, Krizsán János, Ziffer Sándor sau Szolnay Sándor va permite nu numai supraviețuirea spiritului artistic maghiar din Transilvania din acele decenii, ci și apariția unei generații noi de artiști care se va consacra în deceniul celui de-al Doilea Război Mondial și în primul deceniu al regimului comunist. 

Expoziția de față dorește să aducă un omagiu artiștilor din Transilvania și spațiul intracarpatic a căror contribuție a reprezentat un factor semnificativ în consolidarea culturii maghiare. Desigur, această selecție nu este una exhaustivă, dar oferă o imagine asupra evoluției artei și a artiștilor pe durata a aproape nouă decenii.